Muzeul de Istorie Națională și Arheologie

Despre locație

Încă din 1878, anul în care Regatul României a dobândit Dobrogea de Nord, primul său prefect, Remus Opreanu, a propus crearea unui muzeu de arheologie, ideea urmând a se materializa chiar în biroul acestuia. În urma incendiului din 1882, ce a devastat prefectura, piesele care au supraviețuit au fost adăpostite în pavilionul Grădinii Publice și în clădirea unui liceu local, timp de aproximativ 20 de ani, urmând ca în 1911, Vasile Pârvan, directorul Muzeului Național de Antichități, să scrie un raport prin care solicita o clădire proprie pentru instituția pe care o conducea. Ulterior, acest raport a fost considerat actul fondator al muzeului. Din anul 1912, în ciuda demersurilor directorilor muzeului pentru realizarea unui nou sediu, acesta a funcționat într-un chioșc din parcul orașului, urmând ca în 1928 să își schimbe, iar amplasamentul, mutându-se într-o aripă a primăriei. Încă din anii '30, clădirea devenise foarte aglomerată, donațiile, achizițiile și săpăturile extinzând în mod constant colecția muzeului, ajungându-se ca în 1937, Secția de Arheologie să dețină 272 de artefacte. Două decenii mai târziu, în 1957, muzeul a fost reorganizat sub conducerea lui Vasile Canarache și mutat într-o clădire nouă, în actualul Palat Arhiepiscopal. Dispunea de spațiu de expoziție, un laborator de restaurare, o bibliotecă specializată și echipamente moderne. Însă, în cele din urmă, și acest spațiu a devenit insuficient, urmând ca în 1977, să se mute definitiv în toată clădirea veche a primăriei. Actuala clădire a muzeului, a fost construită între 1912 și 1921, după planurile arhitectului Victor Ștefănescu, în stil neoromânesc.

Hartă